MOTIVAȚIA ÎN MUNCĂ: O PRIVIRE DE ANSAMBLU CONCEPTUAL – EMPIRICĂ ȘI SUGESTII PENTRU CONTRIBUŢII VIITOARE DIN PERSPECTIVA TEORIEI AUTO -DETERMINĂRII

Autor:

Anja Van den Broeck

Human Relations Research Group, HUBrussel, Belgium Research Group Work, Organizational and Personnel Psychology, K.U. Leuven, Belgium

Rezumat:

Această contribuţie doreşte să vină în sprijinul utilizării teoriei auto-determinării în a avansa în înțelegerea motivației în domeniul psihologiei muncii și organizaționale. Teoria auto determinării este o teorie cuprinzătoare a motivației ce detaliază modul în care indivizii se pot dezvolta, atunci când afișează anumite tipuri de motivație. Pornind de la o imagine pozitivă asupra omenirii, teoria auto-determinării susține că persoanele care se simt sprijinite în nevoile lor psihologice de bază vor afișa o funcționarea optimă și vor dezvolta o motivația de înaltă calitate. Această motivație înalt calitativă poate fi de mai multe feluri (de exemplu, autonomă și controlată), răspunzând la întrebarea “de ce” sau la întrebarea “ce” (valoare intrinsecă sau extrinsecă). Prezentăm o imagine de ansamblu, conceptuală și empirică a teoriei auto-determinării în contextul muncii și evidențiem mai multe căi de cercetări viitoare. Ca atare, această contribuție urmărește să inspire oamenii de știință să continue înțelegerea teoretică a motivaţiei pentru asistarea practicienilor, în scopul de a spori motivația în cadrul organizațiilor.

Cuvinte cheie: teoria auto-determinării, motivaţia în muncă, valori, nevoi

——————-

Adresa de corespondență: anja.vandenbroeck[at]hubrussel.be

>> Motivația în muncă: o privire de ansamblu conceptual – empirică și sugestii pentru contribuţii viitoare din perspectiva Teoriei Auto -Determinării

VERSIUNEA ORIGINALĂ A ACESTUI ARTICOL A FOST PUBLICATĂ ÎN 2012 ÎN REVISTA PSIHOLOGIA RESURSELOR UMANE, 10 (2), 7-14.

ACEST ARTICOL A FOST PUBLICAT PE OHPEdu CU ACORDUL EXPLICIT AL EDITURII.

Acest articol este, de asemenea, disponibil şi în limba engleză [EN], la următorul link:

Work motivation: a conceptual and empirical overview and suggestions for the future avenues from the perspective of Self Determination Theory

PENTRU CITARE VĂ RUGĂM SĂ CITIŢI PAGINA TERMENI ŞI CONDIŢII.

.

CUPRINS

Motivaţia în muncă: Perspective din prisma teoriei auto-determinări

Meta-teorii și nevoile psihologice de bază

“De ce-ul” comportamentului: motivaţia autonomă și controlată

‘Ce-ul’ comportamentului: Valorile intrinseci și extrinseci ale muncii

Direcții viitoare de cercetare

Rezumat și concluzii

Bibliografie

.

Motivaţia în muncă: Perspective din prisma teoriei auto-determinări

            Motivația este o problemă critică pentru angajați și organizații: contribuie la starea de bine și performanţa angajaților și, prin urmare, la productivitatea organizațiilor și la un avataj competitiv (Pinder, 2008). Până în prezent, motivaţia în muncă a fost de cele mai multe ori abordată prin intermediul teoriei expectanţei (Vroom, 1964), conducând, de exemplu, la cercetări privind teoria comportamentului planificat sau la teoria stabilirii obiectivelor (Latham & Locke, 2006). În plus față de literatura amintită, acest editorial urmărește să încurajeze cercetarea asupra motivației în muncă, în conformitate cu evoluțiile recente ale teoriei auto-determinării, pe care o folosește ca și cadru conceptual (Deci & Ryan, 2000; 2008).

            De-a lungul ultimelor patru decenii, perspectiva auto-determinării s-a dezvoltat într-o mare teorie a motivației umane și a funcționării optime. Aceasta a fost aplicată la diverse domenii de viață, cum ar fi psihologia educației, terapie și psihologia sănătății (Deci & Ryan, 2008, 2012) aducând mari contribuţii şi psihologiei muncii și organizaționale (Gagne & Deci, 2005). Deși există asemănări între ideile teoriei auto-determinării și alte binecunoscute concepte și teorii din psihologia muncii și organizațională (a se vedea Van den Broeck, Vansteenkiste, & De Witte și Andriessen, 2009), teoria auto-determinării este destul de unică în asigurarea unui cadru coerent și cuprinzător asupra motivaţiei, în care, calitatea, în plus față de cantitatea, este un subiect-cheie.

            Teoria auto-determinării cuprinde cinci mini-teorii distincte (Deci & Ryan, 2012; Vansteenkiste, Niemiec si Soenens, 2010), dar poate fi rezumată în termenii a trei concepte de bază (Deci & Ryan, 2008; Van den Broeck, Vansteenkiste & De Witte, 2008): (1) satisfacerea nevoii de bază, (2) motivare autonomă vs. cea controlată sau reglementarea comportamentală și (3) urmărirea intrinsecă și extrinsecă a obiectivului. Acest editorial urmărește să evidențieze aceste trei concepte de bază și să ofere o imagine de ansamblu a cercetării în domeniul psihologie muncii și organizaționale. Vom încheia cu unele sugestii pentru cercetări viitoare, care ar putea stimula oamenii de știință să integreze teoria autodeterminării pentru dezvoltarea acesteia şi pentru a promova înțelegerea motivației angajaților.

Înapoi la Cuprins

Meta-teorii și nevoile psihologice de bază

            Teoria auto-determinării porneşte de la premisa că indivizii sunt organisme activ orientate spre creștere, care interacționează în mod dinamic cu mediul lor (Deci & Ryan, 2000). Mai degrabă decât a fi entități pasive, reactive, care trebuie să fie forțate spre comportamente specifice, teoriei auto-determinării susține că indivizii sunt ființe umane energetice, care depun eforturi pentru a se dezvolta intra și inter-personal. La nivel personal, indivizii sunt în mod natural înclinați să își realizeze potențialul, să învețe, să-şi dezvolte talentele și să-şi integreze experiențele într-un sine coerent și semnificativ. La nivel social, indivizii sunt apți pentru a se interconecta cu ceilalți sau pentru a se angaja în relații semnificative bazate pe grijă și respect reciproc. Mai degrabă decât a fi doar influențati de mediul lor înconjurător, teoriei auto-determinării susține că indivizii acționează și îşi exercită în mod egal impactul asupra mediului.

            Cu toate acestea, mediul are un rol motivațional important. Teoria auto-determinării presupune că deşi indivizii au o orientarea inerentă de creștere activă, aceasta nu se exprimă în mod automat, ci trebuie să fie întreţinută de mediul social. Așa cum nevoile biologice trebuie să fie îndeplinite pentru menținerea sănătății fizice, teoriei autodeterminării susține că nevoile psihologice ale indivizilor trebuie să fie satisfăcute pentru ca acesta să funcționeze bine psihologic. Cel puțin trei trebuinţe psihologice sunt considerate esențiale pentru ca persoanele să se dezvolte, și anume, nevoia de autonomie, de afiliere/ înrudire și de competență (Deci & Ryan, 2000), care sunt, de asemenea, menționate şi ca autonomie, sentimentul de apartenență și competență, sau ABC-ul teoriei autodeterminării (Van den Broeck, Vansteenkiste, & De Witte, 2008).

            Potrivit acestei teorii, nevoia de autonomie este îndeplinită atunci când indivizii simt ca ei sunt cei care își decid acțiunile și se simt liberi din punct de vedere psihologic. Astfel de sentimente pot fi atinse atunci când indivizii își aleg singuri propriul comportament. Nevoia de autonomie poate fi totuși satisfăcută și atunci când urmează în mod voit indicaţiile altora, de exemplu, în cazul în care sunt în deplin acord cu acestea. Nevoia de apartenenţă sau de înrudire este îndeplinită atunci când indivizii se simt conectaţi la ceilalţi, atunci când se simt iubiți și îngrijiți, când pot iubi și pot avea grijă de ceilalți. În cele din urmă, indivizii se simt competenţi, atunci când îşi stăpânesc mediul și produc rezultatele dorite. Angajații experimentează satisfacția nevoilor, atunci când își desfășoară activitatea în mod volitiv, când se simt parte dintr-o echipă şi consideră că îşi pot atinge în mod eficient obiectivele.

            Pentru definirea nevoilor ca elemente esențiale de creştere, teoria auto-determinării adoptă o abordare particulară a conceptului de nevoie. Alte teorii care detaliază trebuinţele indivizilor (de exemplu, Murray, 1938) se concentrează, de obicei, asupra diferențelor inter-individuale privind dimensiunea trebuinţelor, care conduce comportamentul, până când sunt satisfăcute. În schimb, teoria autodeterminării consideră că gradul în care nevoile sunt satisfăcute este mecanismul motivațional cel mai important și susține că toate persoanele beneficiază de experimentarea satisfacerii nevoilor inerente pentru autonomie, apartenență și competență, deoarece acest lucru energizează comportamentul și starea de bine.

            În sprijinul teoriei auto-determinării, mai multe studii demonstrează că satisfacerea acestor nevoi de bază co-apare cu funcționarea optimă, în termeni de: stare de bine (de exemplu, satisfacție mai mare și implicarea la locul de muncă și mai puțină epuizare), atitudine pozitivă (de exemplu, angajament mai mare fața de organizație și pregătire pentru schimbare) și de comportament adaptativ (de exemplu, performanțe ridicate și devianță organizațională mai puțină; a se vedea, de exemplu, Lian, Ferris & Brown, 2012; Lynch, Plant & Ryan, 2005; Van den Broeck, Vansteenkiste, de Witte, Soenens, & Lens, 2010). Se sugerează și că satisfacerea nevoilor de bază din sfera muncii influențează viața individului și în afara acestui context și este relaţionată cu o mai bună adaptare generală (Baard, Deci, & Ryan, 2004) sau cu stima de sine (Ilardi, Leone, Kasser, & Ryan, 1993).

            Mai mult decât atât, în conformitate cu teoria auto-determinării, studii variate indică faptul că funcția satisfacerii nevoilor de bază este un mediator care explică impactul mediului social asupra funcționării angajaților. De exemplu, Deci, Ryan, Gagné, Leone, Usunov şi Kornazheva (2001) au arătat că sprijinul supervizat și autonomia cresc angajamentul, stima de sine și descresc anxietatea. În plus, Van den Broeck, Vansteenkiste, De Witte și Lens (2008) specifică faptul că cerințele și resursele, ca și caracteristici ale muncii, sunt în relaţie strânsă cu frustrările şi, respectiv, satisfacţiile nevoilor și, prin urmare, asociate cu burnout-ul și implicarea în muncă. La nivel mai general, Greguras și Dieffendorf (2009) au indicat faptul că sentimentul de compatibilitate cu organizaţia, cu echipa şi cu munca în sine contribuie la împlinirea nevoilor de autonomie, apartenenţă și de competență și, prin urmare, se referă la angajament organizațional și performanță. În afară de diverse aspecte referitoare la funcționalitatea angajaților, conform teoriei auto- determinării, nevoile de bază apar odată cu motivația înalt calitativă, atât în ceea ce privește “de ce-ul” comportamental – motivul pentru care persoanele se angajează într-un comportament anume – cât în ceea ce privește “ce-ul” comportamental – care se exprimă în tipul de obiectiv urmărit (Deci & Ryan, 2008). Aceste concepte de bază ale teoriei autodeterminării sunt detaliate mai jos.

Înapoi la Cuprins

“De ce-ul” comportamentului: motivaţia autonomă și controlată

            Dezvoltarea conceptuală a teoriei autodeterminării a pornit cu diferențierea între motivația intrinsecă și cea extrinsecă (Deci, 1975). Motivația intrinsecă se referă la prestarea activităţii pentru satisfacţia inerentă pe care o conferă activitatea în sine. În schimb, motivația extrinsecă se referă la angajarea într-o activitate pentru obținerea unui rezultat separabil de activitate. Primele studii în domeniul teoriei auto- determinării au relevat o interacțiune complexă între aceste două tipuri de motivație (a se vedea Deci, Koestner, și Ryan, 1999 pentru o meta analiză). Acest lucru a dus la diferențierea a patru tipuri de motivație extrinsecă, care variază în funcție de gradul în care motivaţia unei acţiuni este externă individului sau este internalizată, ca parte a sinelui (Ryan & Connell, 1989).

            Reglementarea externă se referă la angajarea într-o activitate cu scopul de a obține beneficii din exterior, recompense sociale sau pentru evitarea pedeapsei. Angajații motivaţi de presiuni externe pot, de exemplu, munci din greu pentru a obţine un bonus sau pentru a preveni dezaprobarea/ruşinea. Al doilea tip de reglementare, cea introiectată, se referă motivarea determinată de cerinţe interne, precum sentimentul de mândrie, dorinţa de evitare a vinovaţiei sau a ruşinii. Munca în exces, peste program, pentru a compensa sentimentul de vinovăţie este un exemplu de reglementare introiectată. Reglementarea externă și cea introiectată, dacă nu au fost sau au fost doar puţin internalizate, sunt însoțite de stări de presiune și sunt, prin urmare, încadrate în categoria motivației controlate (Deci & Ryan, 2000).

            Cele două tipuri de motivație extrinsecă rămase sunt reglementările identificate și integrate (Ryan & Connell, 1989). În cazul reglementări identificate, obiectivul comportamentului este integrat personal și considerat important. Integrarea merge un pas mai departe și prevede ca un comportament să se încadreze într-un set mai larg de valori și credințe. Un savant care se identifică ori care îşi internalizează activitatea de predare consideră această sarcină ca fiind valoroasă sau ca fiind un aspect inerent al personalității lui. Atât în cazul reglementării identificate, cât și a celei integrate, indivizii sunt animați de un sentiment de voință. Prin urmare, aceste tipuri de motivație sunt considerate ca fiind autonome, împreună cu motivația intrinsecă, care reflectă interesele spontane ale persoanelor (Deci & Ryan, 2000). Mai degrabă decât concentrându-se pe motivația intrinsecă și extrinsecă, cercetătorii teoriei autodeterminării consideră că diferențierea între motivație autonomă și cea controlată este mai importantă pentru a înțelege motivația indivizilor.

            Potrivit teoriei auto-determinării, motivația controlată probabil frustrează trebuinţele psihologice bazale și, prin urmare, duce la rezultate mai puțin benefice, în timp ce motivația autonomă este însoțită de satisfacerea necesităților de bază, conducând la funcționare optimă. O multitudine de studii sprijină aceste asumţii. De exemplu, Van den Broeck, Vansteenkiste, De Witte, Soenens et al. (2010) indică faptul că motivația controlată nu sprijină nevoile de bază, în timp ce motivația autonomă se referă, în mod pozitiv, la satisfacerea fiecăreia dintre acestea. Fernet (2011), de asemenea, a arătat că tipurile autonome de motivație relaţionează cu satisfacția la locul de muncă, cu angajamentul organizațional și cu mai puţină epuizare, în timp ce motivația controlată arătă un model inversat. Gagne, Forest, Gilbert, Aube, Morin și Malorni (2010) au extins aceste rezultate, care indică faptul că motivația autonomă pentru muncă relaţionează cu intenţii scăzute de părăsire a locului de muncă, cu o stare de bine generală și chiar cu o mai bună funcționare fizică, în timp ce motivația controlată este independentă sau chiar negativ raportată la aceste rezultate.

            Oglindind cercetările referitoare la gradul de satisfacție al nevoilor de bază, motivația autonomă a fost modelată ca un proces de bază în relația dintre aspectele legate de mediul de lucru și funcționarea angajaților. Motivația autonomă explică, de exemplu, impactul cerinţelor de la locul de muncă ca având un rol de supraîncărcarea în dezvoltarea epuizării profesionale (Fernet, Guay, Senecal și Austin, 2012). În mod similar, suportul organizațional perceput susţine angajații în adaptarea la schimbare, deoarece aceasta le crește motivația autonomă (Mitchell, Gagne, Beaudry, & Dyer, 2012). De asemenea, şi motivația autonomă și cea controlată au fost identificate ca moderatori. Astfel, motivația înalt calitativă este considerată resursă personală, făcând angajații mai apţi de a beneficia de evenimente pozitive, aşa cum subliniază şi teoria conservării resurselor (Hobfoll, 2002). Concret, angajații care dețin o înaltă motivație autonomă și un nivel scăzut de motivaţie controlată, beneficiază de mai mult control la locul de muncă, atât în ceea ce privește efectele directe ale stării de bine asupra controlului la locul de muncă, cât și prin efectul mai puternic de tampon al controlului asupra impactului negativ al solicitărilor de la locul de muncă (Fernet, Guay și Senecal, 2004; Parker, Jimmieson și Amiot, 2010). Nivelurile ridicate de motivație autonomă și niveluri scăzute de motivație controlată ajută, de asemenea, la implicarea completă în comportamentul de muncă, ceea ce duce la creșterea performanței (Grant, Nurmohamed, Ashford și Dekas, 2011).

Înapoi la Cuprins

‘Ce-ul’ comportamentului: Valorile intrinseci și extrinseci ale muncii

            Un al treilea concept important care figurează în teoria auto-determinării se referă la obiectivele sau – la un nivel mai abstract- la valorile pe care le are un individ. Concret, teoria auto-determinării face o distincție între valorile intrinseci, cum ar fi: ajutorul comunității, afilierea, auto-dezvoltarea și valorile extrinseci, cum ar fi: acumularea de bunuri materiale, atingerea faimei sau obținerea puterii (Kasser & Ryan, 1996). Valorile intrinseci permit satisfacerea nevoilor psihologice de bază, teoria auto-determinării susținând că urmărirea acestor valori duce la rezultate mai adaptative decât urmărirea de valori extrinseci, care sunt mai puțin probabile să contribuie sau chiar pot distrage de la satisfacerea necesitaților de bază (Vansteenkiste et al., 2007).

            Urmărind acest raționament, atingerea valorilor intrinseci în detrimentul celor extrinseci s-a dovedit a fi mult mai benefică, în special pe termen lung (Vansteenkiste et al., 2007). Deși deținerea unor valori extrinseci ar putea fi tentantă, deoarece conduce la împliniri de moment, acestea au o relație negativă cu aspecte mai durabile ale stării de bine, precum satisfacția la locul de muncă sau implicarea în muncă. De asemenea, ghidarea după valori extrinseci se exprimă și în epuizare mai mare, conflict muncă- familie și intenție crescută de părăsire a locului de muncă, ceea ce sugerează faptul că o orientare predominantă extrinsecă poate produce consecințe negative nu doar pentru angajați, dar și pentru organizațiile din care provin (Vansteenkiste et al., 2007).

            În afara acestor efecte principale, orientarea valoarică a teoriei auto-determinării a fost, de asemenea, examinată și ca resursă personală în procesul de funcționare optimă a indivizilor. Concret, Van den Broeck, Van Ruysseveldt, Smulders, și De Witte (2010) au arătat că angajații orientați intrinsec beneficiază mai mult de disponibilitatea oportunităților de învățare și autonomie privind implicarea la locul de muncă, dar și de mai puțină epuizare în comparație cu angajații mai puțin atașați de valori intrinseci.

            De asemenea, și șomerii care se ghidează după valori intrinseci pot experimenta beneficii pe termen lung. Van den Broeck, Vansteenkiste, Lens, și De Witte (2010) au descoperit că șomerii cu valori extrinseci sunt mai puțin flexibili și au dificultăți în a se adapta la piața forței de muncă, deși, o abordare flexibilă le-ar ar putea crește șansele de a găsi un loc de muncă. Interesant este că șomerii orientați extrinsec nu sunt dispuși să le fie redusă indemnizația. În același timp, refuză să participe la instruire suplimentară pentru a-și îmbunătăți abilitățile. Ca atare, par a fi în căutarea unui rezultat satisfăcătător, fără a-și arăta dorința de a depune efort suplimentar, o astfel de concluzie fiind anterior observată și în rândul copiilor (Vansteenkiste, Timmermans, Lens, Soenens, și Van den Broeck, 2008). Șomerii orientați intrinsec, pe de altă parte, sunt mai flexibili. Mai mult decât atât, se pare că dețin în special acele tipuri de flexibilitate, cum ar fi flexibilitatea de a participa la instruire suplimentară, care i-ar putea ajuta în găsirea celor mai bune locuri de muncă.

Înapoi la Cuprins

Direcții viitoare de cercetare

            Din prezentarea conceptelor de bază, devine evident faptul că teoria auto-determinării a primit deja destul de mult suport empiric în domeniul psihologiei muncii și organizaționale. Cu toate acestea, mai multe probleme interesante rămân relativ nestudiate, de exemplu, antecedentele, consecințele și rolurile diferitelor stări motivaționale.

            În primul rand, cercetările viitoare s-ar putea focaliza asupra antecedentelor motivației înalte în termeni de satisfacția nevoilor, motivația autonomă versus cea controlată și valori intrinseci versus extrinseci. În plus fața de studiile privind sarcina de lucru (de exemplu, solicitările și resursele postului) ori caracteristicile echipei de lucru (de exemplu, sprijinul supervizorului), așa cum au fost evidențiate mai sus, cercetătorii ar putea examina și impactul unei strategii mai largi de resurse umane, cum ar fi recrutarea și selecția, climatul organizațional și politica de renumerare asupra stării motivaționale a angajaților. O astfel de cercetare, privind extinderea sferei de aplicare a antecedentelor motivației angajaților, s-ar putea baza pe cercetări anterioare privind compatibilitatea organizațională (Greguras & Dieffendorft, 2009) și pe munca anterioară a lui Gagne si Forest (2008) privind sistemele de compensare. O astfel de cercetare ar putea fi nu doar utilă teoriei auto-determinării, dar ar putea răspunde, de asemenea, la apelul de descifrare a cutiei negre prin care practicile de resurse umane conduc la avantajul competitiv al organizațiilor (Collins & Clark, 2003). În special, cercetarea privind antecedentele valorilor legate de muncă pare a fi cel mai bine venită, pentru că, conform teoriei auto-determinării, valorile intrinseci și extrinseci sunt în mare parte considerate a fi transmise de la parinți copiilor lor (de exemplu, Duriez, 2011). Impactul socializării organizaționale asupra acestor valori necesită încă atenție din partea cercetătorilor. Un astfel de impact ar putea fi mai intens pentru angajat, mai ales la intrarea pe piața muncii, cât și în perioada în care pare să se confrunte cu o schimbare a valorilor de lucru (Jin & Rounds, 2012).

            Un al doilea traseu potențial pentru cercetări viitoare se referă la rezultatele motivației înalt calitative. Deși asociațiile dintre motivația înalt calitativă și aspecte ale funcționării optime au fost bine stabilite, cercetările parților întunecate ale funcționării angajaților sunt relativ limitate în domeniul teoriei auto-determinării. În plus față de studiile privind devianța organizațională (Lian et al., 2012), cercetările viitoare ar putea merge în profunzimea comportamentelor contraproductive specifice, cum ar fi agresiuniile sau sabotajul la locul de muncă. În plus, oamenii de știință ar putea descoperi rezultate neașteptate ale diferitelor aspecte ale motivației înalt calitative. Trebuie, de exemplu, ca frustrarea să transforme întotdeauna angajații în entități pasive, așa cum ar fi de așteptat conform metateoriei auto-determinării? Sau ar putea tendința înnăscută activă să determine angajații să-și schimbe mediul în care nevoia de satisfacție ar putea deveni proeminentă? Un astfel de raționament ar putea fi construit pe teoriile anterioare ale trebuințelor, în care nevoia de satisfacere a nevoile particulare se pare că stimulează comportamentul indivizilor (de exemplu, Murray, 1938). Într-un mod similar, oamenii de știință ar putea să examineze dacă motivația autonomă, spre deosebire de motivația controlată, ar putea avea dezavantaje. Cercetările inițiale, de exemplu, indică faptul că motivația autonomă, precum și motivația identificată, se asociază cu munca excesivă, o componentă a dependenței de muncă (Van Beeck, Hu, Schaufeli, Taris, & Scheurs, 2012, Van den Broeck, Scheurs, De Witte, Vansteenkiste, Germeys, & Schaufeli, 2011). Studii viitoare ar putea aduce în continuare lumină asupra acestei constatări și ar putea explora, de exemplu, dacă identificarea ridicată cu munca duce la consecințe negative pentru abordarea unei sarcini sau pentru interacțiunile sociale de la locul de muncă.

            În al treilea rând, cercetări viitoare ar trebui să ia în considerare aspectul temporal în înțelegerea motivației angajaților. Spre deosebire de actuala abordare transversală, astfel de direcții ar putea face lumină asupra dezvoltării motivației de înaltă calitate și asupra relațiilor sale cauzale cu aspecte de mediu ale funcționarii angajaților. Pe de o parte, cercetările ar putea fi abordate longitudinal pentru a examina dinamica motivațională inter-individuală pe parcursul mai multor luni sau ani. Pe de altă parte, s-ar putea examina în termen scurt de câteva zile sau săptămâni, dinamica intraindividuală prin studii de tip jurnal. Studiile anterioare longitudinale (e.g. Sheldon & Krieger, 2007) și cele transversale (e.g. Ryan, Bernstein, & Brown, 2010) dintre teoria autodeterminării și alte domenii ale vieții ar putea servi ca sursă de inspirație pentru a descoperi, de asemenea, dinamica motivațională în domeniul psihologie muncii și organizațională.

            Cercetări viitoare legate de procesele motivaționale ar putea lua în considerare, de asemenea, diferitele niveluri de organizare care influențează motivația angajaților. Mai degrabă decât focalizându-se pe motivația globală a angajaților, cercetătorii ar putea explora, de exemplu, motivația la nivel de activitate, așa cum studii anterioare au sugerat deja că profesorii sau directorii de instituții de învațământ au diferite niveluri de motivație autonomă și controlată între diferite sarcini (Fernet, 2011, Fernet, Senecal, Guay, March si Downson, 2008). Direcțiile viitoare ar putea extinde aceste rezultate față de alte grupuri profesionale și ar putea explora și satisfacția trebuințelor. În plus, oamenii de știință ar putea dezvolta evoluțiile recente în psihologia muncii și organizatională privind examinarea (dinamica) nivelului de motivare al echipei (a se vedea, de asemenea, Schaufeli, 2012) conform cărora, angajații sunt din ce în ce mai interdependenți (Parker, Wall & Cordery, 2001). În viitor, trebuie să se analizeze dacă propunerile teoriei auto-determinării sunt generalizabile în organizațiile din diferite sectoare, de la organizații cu profit la cele nonprofit, de la IMM-uri la companii multinaționale. Deși teoria auto- determinării a fost examinată și susținută de-a lungul mai multor contexte, incluzând și țări diferite (Deci et al., 2001), doar câteva studii au luat în considerare specificul organizațional, care ar putea schimba dinamica individuală (Rousseau & Fried, 2001).

            Aceste studii ar putea să răspundă în special întrebării dacă teoriei auto- determinării se menține în fiecare context organizațional sau dacă potrivirea în dinamica organizațională (de exemplu, motivația autonomă și controlată sau exercitarea valorilor intrinseci versus extrinseci) între angajați și colegi, superiori sau cultura organizațională ar putea produce beneficii adiționale, așa cum sugerează literatura de specialitate privind potrivirea dintre persoană și mediu (Kristof-Brown, Zimmerman, & Johnson, 2005).

Înapoi la Cuprins

Rezumat și concluzii

            Teoria auto-determinării este o teorie amplă asupra motivație, care ajută la înțelegerea motivației indivizilor în diferite domenii, cum ar fi educația, promovarea sănătății și psihoterapie (Deci & Ryan, 2012). De asemenea, teoria auto-determinării a fost adaptată cu succes și la contextul de muncă. Cercetările au indicat că motivația înalt calitativă privind satisfacția nevoilor psihologice de bază, motivația autonomă în comparație cu cea controlată și valorile intrinseci raportate la cele extrinseci pot stimula starea de bine a angajatilor, atitudini pozitive, precum și performanță. Mai mult decât atât, explică şi efectele motivaționale ale unor fenomenelor particulare organizaționale, cum ar fi proiectarea locurilor de muncă și leadership-ul. De asemenea, servește ca o resursă personală, ajutând angajații să se adapteze și să-şi utilizeze optim sursele motivaționale în mediul de lucru.

            Pentru extinderea cunoștințelor, se pare că merită să controlăm în continuare antecedentele motivației de înaltă calitate și la nivel organizațional, și să explorăm consecințele dincolo de funcționarea optimă, deși astfel de consecințele ar putea să nu fie de așteptat, la prima vedere. Oamenii de știință trebuie să ia, de asemenea, în considerare dinamica motivației angajaților de-a lungul timpului și nivelul organizațional la care apare această dinamică.

            Aceaste propuneri nu însumează o listă exhaustivă de direcţii interesante pentru studii viitoare, ci doar unele sugestii care ar putea stimula oamenii de știință exploreze în continuare fenomenul complex al motivației angajaților. Înțelegând când și de ce angajații ar putea fi motivați și, știind care sunt consecințele diferitelor aspecte ale motivației, practicienii ar putea spori motivația angajaților, în beneficiul organizațiilor și al angajaților, deopotrivă.

Înapoi la Cuprins

Mulţumiri

Aş dori să-i mulţumesc lui Willy Lens pentru comentariile şi sugestiile utile.

Bibliografie

 

Baard, P. P., Deci, E. L., Ryan, R. M. (2004). Intrinsic need satisfaction: A motivational basis of performance and well-being in two work settings. Journal of Applied Social Psychology, 34, 2045- 2068.

Collins, C. J. & Clark, K. D. (2003). Strategic human resource practices, top management team social networks, and firm performance: The role of human resource practices in creating organizational competitive advantage. Academy of Management Journal, 46(6), 740-751

Deci, E. L. (1975). Intrinsic motivation. New York: Plenum.

Deci, E. L., & Ryan, R. M. (2000). The ‘what’ and ‘why’ of goal pursuits: Human needs and the selfdetermination of behaviour. Psychological Inquiry, 11, 319-338.

Deci, E. L., & Ryan, R. M. (2008). Facilitating optimal motivation and psychological well being across life’s domains. Canadian Psychology, 49, 14-23.

Deci, E. L., & Ryan, R. M. (2012). Self-determination theoryIn P. A. M. Van Lange, A. W. Kruglanski, & E. T. Higgins (Eds.), Handbook of theories of social psychology: Vol. 1. (pp. 416-437). Thousand Oaks, CA: Sage.

Deci, E. L., Koestner, R., & Ryan, R. M., (1999), A meta-analytic review of experiments examining the effects of extrinsic rewards on intrinsic motivation. Psychological Bulletin, 125, 627-668.

Deci, E. L., Ryan, R. M., Gagné, M., Leone, D. R., Usunov, J., & Kornazheva, B. P. (2001). Need satisfaction, motivation, and well-being in the work organizations of a former     Eastern Bloc country. Personality and Social Psychology Bulletin, 27, 930-942.

Duriez, B. (2011). Adolescent ethnic prejudice: Understanding the effects of parental extrinsic versus intrinsic goal promotion. Journal of Social Psychology, 151, 441-454.

Fernet, C. (2011). Development and validation of the Work Role Motivation Scale for School Principals (WRMS-SP). Educational Administration Quarterly, 47, 307-331.

Fernet, C., Guay, F., & Senécal, C. (2004). Adjusting to job demands: The role of work, selfdetermination and job control in predicting burnout. Journal of Vocational Behavior, 65, 39-56.

Fernet, C., Guay, F., Senécal, C., & Austin, S. (2012). Predicting intraindividual changes in teacher burnout: The role of perceived school environment and motivational factors. Teaching and Teacher Education, 28, 514-525.

Fernet, C., Senécal, C., Guay, F., Marsh, H., & Dowson, M., (2008). The Work Tasks Motivation Scale for Teachers (WTMST). Journal of Career assessment, 16, 256-279.

Gagné, M., & Deci, E. L. (2005). Self-determination theory and work motivation. Journal of Organisational Behaviour, 26, 331-362.

Gagné, M., & Forest, J. (2008). The study of compensation systems through the lens of selfdetermination theory: Reconciling 35 years of debate. Canadian Psychology, 49,   225-232.

Gagné, M., Forest, J., Gilbert, M. H., Aubé, C., Morin, E., & Malorni, A. (2010). The motivation at work scale: Validation evidence in two languages. Educational and  Psychological Measurement, 70, 628–646.

Grant, A. M., Nurmohamed, S., Ashford, S. J., & Dekas, K. D. (2011). The performance implications of ambivalent initiative: The interplay of autonomous and controlled motivations. Organizational Behavior and Human Decision Processes, 116, 241-251.

Greguras, G. J., & Diefendorff, J. M. (2009). Different fits satisfy different needs: Linking personenvironment fit to employee commitment and performance using self-determination theory. Journal of Applied Psychology, 94, 465-477.

Hobfoll, S. (2002). Social and psychological resources and adaptation. Review of General Psychology, 6, 307-324.

Ilardi, B. C., Leone, D., & Kasser, T. (1993). Employee and supervisor ratings of motivation: Main effects and discrepancies associated with job satisfaction and adjustment in a   factory setting. Journal of Applied Social Psychology, 23, 1789-1805.

Jin, J. & Roundsz, J. (2012). Stability and change in work values: A meta-analysis of longitudinal studies. Journal of Vocational Behavior, 80, 326– 339.

Kasser, T., & Ryan, R. (1996). Further examining the American dream: Differential correlates of intrinsic and extrinsic goals. Personality and Social Psychology Bulletin, 22, 280-287.

Kristof-Brown, A., Zimmerman, R., & Johnson, E. (2005). Consequences of individuals’ fit at work: A meta-analysis of person-job, personorganisation, person-group, and person-supervisor fit. Personnel Psychology, 58, 285-342.

Latham, G. P., & Locke, E. A. (2006). Enhancing the benefits and overcoming the pitfalls of goal setting. Organisational Dynamics, 35, 332-340.

Lian, H., Ferris, D. L., & Brown, D. J. (2012). Does taking the good with the bad make things     worse? How abusive supervision and leader–member exchange interact to impact need   satisfaction and organizational deviance. Organizational Behavior and Human Decision Processes, 117, 41–52.

Lynch, M. F., Plant, R. W., Ryan, R. M. (2005). Psychological needs and threat to safety: Implications for staff and patients in a psychiatric hospital for youth. Professional    Psychology, 36, 415-425.

Mitchell, J. I., Gagné, M., Beaudry, A., Dyer, L. (2012). The role of perceived organizational support, distributive justice and motivation in reactions to new information technology. Computers in Human Behavior, 28, 729-738.

Murray, H. A. (1938). Explorations in personality. New York: Oxford University Press.

Parker, S. K., Wall, T. D. & Cordery, J. L. (2001) Future work design research and practice: Towards an elaborated model of work design. Journal of Occupational and Organisational Psychology, 74, 413-440.

Parker, S.L., Jimmieson, N.L., & Amiot, C.E. (2010). Self-determination as a moderator of demands and control: Implications for employee strain and engagement. Journal of  Vocational Behaviour, 76, 52–67.

Pinder, C. (2008). Work motivation in organisational behaviour (2nd ed.). New York: Psychology press.

Rousseau, D. M., & Fried, Y. (2001). Location, location, location: Contextualizing organisational research. Journal of Organisational Behaviour, 22, 1-13.

Ryan, R. M., & Connell, J. P. (1989). Perceived locus of causality and internalization: Examining reasons for acting in two domains. Journal of Personality and Social Psychology, 57, 749-761.

Ryan, R. M., Bernstein, J. H., & Brown, K. W. (2010). Weekends, work, and well-being: Psychological need satisfactions and day of the week effects on mood, vitality, and physical symptoms. Journal of Social and Clinical Psychology, 29, 95-122.

Schaufeli, W.B. (2012). Work engagement: What do we know and where do we go? Romanian Journal of Applied Psychology, 14, 3-10.

Sheldon, K. M., & Krieger, L. S. (2007). Understanding the negative effects of legal education on law students: A longitudinal test of self-determination theory.  Personality and Social Psychology Bulletin, 33, 883-897.

Van Beek, I., Hu, Q., Schaufeli, W.B., Taris. T., & Schreurs, B.H. (2012). For fun, love or money. What drives workaholic, engaged and burned-out employees at work? Applied    Psychology: An International Review, 61, 30-55.

Van den Broeck, A., De Witte, H., Vansteenkiste, M., Lens, W., & Andriessen, M. (2009). De Zelf-Determinatie Theorie: Kwalitatief Goed Motiveren op de Werkvloer. Gedrag & Organisatie, 22, 316-335.

Van den Broeck, A., Schreurs, B., De Witte, H., Vansteenkiste, M, Germeys, F., & Schaufeli, W.B., (2011). Understanding Workaholics’ Motivations: A Self-Determination Perspective. Applied Psychology: An International Review, 60, 600-621.

Van den Broeck, A., Van Ruysseveldt, J., Smulders, P. & De Witte, H. (2011) Does an    Intrinsic Work Value Orientation Strengthen the Impact of Job Resources? A       Perspective from the Job Demands- Resources Model. European Journal of Work and  Organisational Psychology, 20, 581-609.

Van den Broeck, A., Vansteenkiste, M., & De Witte, H. (2008). Self-determination theory: A theoretical and empirical overview in occupational health psychology. In J. Houdmont       & S. Leka (Eds.). Occupational Health Psychology: European Perspectives on Research, Education, and Practice. Vol. 3. (pp. 63-88). Nottingham: Nottingham University Press.

Van den Broeck, A., Vansteenkiste, M., De Witte H., & Lens, W. (2008). Explaining the relationships between job characteristics, burnout and engagement: The role of basic psychological need satisfaction. Work & Stress, 22, 277-294.

Van den Broeck, A., Vansteenkiste, M., De Witte, H., Soenens, B., Lens, W. (2010).        Capturing autonomy, competence, and relatedness at work: Construction and initial validation of the Workrelated Basic Need Satisfaction scale. Journal of Occupational  and Organizational Psychology, 83, 981-1002.

Van den Broeck, A., Vansteenkiste, M., Lens, W., & De Witte, H. (2010). Unemployed   individuals’ work values and job flexibility: An explanation from expectancy-value    theory and selfdetermination theory. Applied Psychology: An International Review,  59, 296 – 317.

Vansteenkiste, M., Neyrinck, B., Niemic, C., Soenens, B., De Witte, H., & Van den Broeck,        A. (2007). Examining the relations among extrinsic versus intrinsic work value orientations, basic need satisfaction, and job experience: A selfdetermination theory approach. Journal of Occupational and Organizational Psychology, 80, 251-277.

Vansteenkiste, M., Niemiec, C. P., Soenens, B. (2010). The development of the five mini theories of selfdetermination theory: An historical overview, emerging trends, and future directionsIn T. C. Urdan & S. A. Karabenick (Eds.), Advances in motivation    and achievement, v. 16A—The decade ahead: Theoretical perspectives on motivation and achievement . (pp. 105-165). London: Emerald Group Publishing Limited.

Vansteenkiste, M., Timmermans, T., Lens, W., Soenens, B., & Van den Broeck, A. (2008). Does extrinsic goal framing enhance extrinsic goal oriented individuals’ learning and    performance? An experimental test of the match-perspective vs. self-determination theory. Journal of Educational Psychology, 100, 387-397.

Vroom, V. (1964). Work and motivation. New York: Wiley.

Înapoi la Cuprins